Drunk on Memories

Sorbind dintr-un pahar de Muscat Ottonel, oricât de ciudat ar suna, mă las purtată de gânduri înapoi în copilărie. Pentru că e un vin cu o tradiție poate mai mare în țara noastră decât în țara de origine, soiul acesta are puterea de a mă întoarce cu privirea către rădăcini.

Îl revăd, cu statura lui impunătoare, pe străbunicul de pe tată, un om strașnic, de care mai toți copiii aveau frică, însă eu îl priveam doar înmărmurită de admirația pe care i-o purtam văzându-l cât de migălos își cultiva niște pasiuni surprinzătoare pentru mica si banala lume pe care apucasem eu să o cunosc pana la acea vârstă.

O văd pe bunica, fata lui, un soi de rebelă a vremurilor ei, o femeie care nu vorbea mult, dar spunea multe pentru cine îi înțelegea graiul.

Apoi îmi vin în memorie amintiri din timpuri mai apropiate, când cele câteva rânduri de vie “nobilă” rămase moștenire de la fascinantul strabunic readuceau împreună familia prin tradiția culesului.

Licoarea asta holistică, așa cum o numesc și “Stegariii”, era licoare de pus în pahare la momente speciale.

Pasiunea străbunicului a mai reușit vreme de câțiva ani să dăinuie prin urmașii lui, care făceau an de an un exercițiu de autodepășire în ale producerii casnice de vin. Astăzi mi-a mai rămas doar amintirea specială a parfumului acestui soi, cu strugurii pe care, ca și copil, îi așteptam cu suflet la gură să înceapă să se coacă, cu amuzamentul de la culesul viei și zdrobit, trasul vinului și apoi găștile de prieteni petrecăreți care nu încetau tot restul anului sa îl felicite pe tata la fiecare degustare pentru vinul bun pe care îl face.

Mai sorb o înghițitură și, în ciuda alcoolului care ar trebui să mă amețească, eu simt că, din contra, aroma acestui vin mă face să îmi recapăt echilibrul simțindu-mi rădăcinile, amintindu-mi originile, reanalizându-mi tradițiile cu care am plecat la drum.

Japonezul Masaru Emoto, fotografiind cristalele de apă înghețată, a demonstrat științific că aceasta are puterea de a reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, sentimentele și muzica. Poate că așa se explică sentimentalismul stârnit de vinul de la Strunga. Poate că m-a inspirat pasiunea pe care au îmbuteliat-o în fiecare sticlișoară prinții viticultori (cum îmi place mie să le spun celor doi frați care au făurit licoarea), așa cum tata o punea la iernat în butoiul “de ocazie”, iar străbunicul obișnuia să o ascundă prin sticle îngropate în pământ sau o punea la maturat an de an în beciul căruia eu încă nu știam să îi dau valoare pe atunci dincolo de diversitatea de compoturi și dulcețuri, deși înțelegeam cumva că e ceva mai mult de atât.

---

English

---

Sipping from a glass of Muscat Ottonel wine, no matter how weird it sounds, I'm thinking back to my childhood. Being a wine with a tradition that may be bigger in my country than in the country of origin, this variety has the power to make me looking back to the roots.

I remember him, with his stunning stature, the great-grandfather, a tremendous man who made most of the kids to be afraid with, but I was stunned only by watching him admiringly how he was cultivating his surprising passions, uncommon for the little world that I had come to know until that age.

I see my grandmother, his daughter, a sort of rebellious of her times, a woman who didn't use to talk too much, but she was saying a lot to whoever has the wisdom to understand her language. Then memories from earlier times come in my mind, when those few "noble" inheritance vineyard rows reconnect the family together by the tradition of harvesting. This holistic potion, as "the Stegarius" named it, was a glass of potion only for special moments.

The passion of my great-grandfather managed to survive for several years through his descendants, who made an annual self-performance exercise by producing homemade wine. Today only the special memory about the perfume of this variety lingers on me, about the grapes that, as a child, I was waiting breathless to start ripening, about the fun of harvesting and crushing, the drawing of the wine and then the joy riders friends who didn't stop for the rest of the year congratulating my dad about what good wine he make. I sip again fom my glass and, despite the alcohol that should make me dizzy, I feel that on the contrary, the aroma of this wine makes me regain my balance by feeling my roots, remembering my origins, reanalizing the traditions which were putting me on the life path. The Japanese Masaru Emoto, photographing ice crystals, has scientifically demonstrated that the water has the power to reflect thoughts, words, prayers, feelings and music. Perhaps this explains the sentimentalism which the wine from Strunga succed to awake in me. Perhaps I was inspired by the passion that the winemakers princes (as I like to named these two brothers) saged in every bottle, as my father stowed it in the "special" barrel and the great-grandfather used to hide it through buried bottles or stoked it year after year in the cellar, which I didn't know during those times how to value it out of the variety of sweet goodies and marmalade jars, even though I somehow understood that it was more than that.